prim_sighisoara

Zilele Sighisoarei 2017

Zilele Sighișoarei 2017

În perioada 19-21 mai 2017 Municipiul Sighișoara, în baza Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 58/11.04.2017, a organizat în zona centrală a municipiului, evenimentul “Zilele Sighișoarei”.

În programul evenimentului, pregătit pentru toate vârstele, au fost incluse activități culturale, manifestări sportive – competiții de șah, handbal, fotbal, arte marțiale, karting - sesiunea de comunicări științifice pe tema istoriei locale, masa rotundă pe tema integrării copiilor cu dizabilități în societate, teatru, spectacole de magie și teatru interactiv pentru copii, expoziții de pictură ale artiștilor plastici sighișoreni, concerte corale, programe artistice susținute de elevii sighișoreni, foc de artificii și mult așteptatele concerte în aer liber.

Vineri, 19 mai a.c., la ora 17.00, în Piața Sigma a avut loc deschiderea oficială a evenimentului “Zilele Sighișoarei”, iar pe scenă au evoluat elevi sighișoreni, artiști, coruri și ansambluri locale – Ansamblul Românașul& Andreea Lăpădat, Daniela Vlad, Doina Pintea, Nicu Pintea și Nicu Șopterean, Fanfara Sighișoara, Ansamblul de dansuri Kikerics și FDGR Sighișoara, Corurile Armonia, Nicolae Bogdan și Vox Animi și Sighișoara Dansează.

Pe parcursul celor trei seri, sighișorenii s-au bucurat de concerte susținute de artiști de renume precum Cristian Pomohaci, Gabriel Dorobanțu, Gabriel Cotabiță, Trupa Hara, Adda, Lidia Buble și Alex Velea.

Sâmbătă, 20 mai 2017, Muzeul de Istorie Sighișoara a marcat evenimentul internațional Noaptea Muzeelor prin organizarea unor ateliere de povești la parterul Turnului cu Ceas, iar în intervalul orar 20.00-24.00 vizitarea Muzeului de Istorie Sighișoara, în toate cele trei locații: Turnul cu Ceas, Colecția de Arme și Camera de Tortură, a fost gratuită.

Pentru că persoanele cu dizabilități formează un grup foarte divers care trebuie să înfrunte unele bariere, extrem de variate, care se confruntă cu o stare de multiplu defavorizat și cărora trebuie să le acordăm o atenție deosebită, în special din prisma integrării, sub toate aspectele - educaționale, profesionale, ocupaționale, comunitare, în cadrul evenimentului s-a desfășurat și Masa rotundă având ca temă “Integrarea în societate a copiilor cu dizabilități”.

Duminică, 21 mai a.c., Stadionul Municipal a găzduit, la ora 11.00, meciul de fotbal OldBoys: Metalul-Faianța, Sala Polivalentă “Radu Voina”, începând cu ora 15.00, Finala Turnelului de handbal juniori “Handbal= sport, mișcare, sănătate”, demonstrația de arte marțiale și meciul de handbal demontrativ H.C.M. Sighișoara – C.N.E. Sighișoara, iar Clubul Copiilor, începând cu ora 15.00,  au avut loc demonstrații de karting.

La Sala Sander începând cu ora 09.00, s-a desfășurat Competiția de Șah „Cupa Zilele Sighișoarei” la care au participat numeroși iubitorii de șah.