Pe 3 decembrie, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, o parte dintre beneficiarii Centrului de Abilitare și Reabilitare Sighișoara, alături de însoțitori, au venit la sediul Primăriei Municipiului Sighișoara.
„Am avut onoarea să fim invitați la Primărie, unde am fost primiți cu o căldură care ne-a emoționat profund. Beneficiarii s-au bucurat de fiecare moment, iar zâmbetele lor au spus mai mult decât orice cuvânt.
🎹 Au cântat la pian în Sala Festivă
🎤 Au vorbit la microfon ca adevărați prezentatori
🏛 Au vizitat biroul primarului, viceprimarului și al doamnei director de la DAS
🍰 Au fost serviți cu suc, cozonac, bomboane
💬 Au stat de vorbă, au râs și s-au simțit VALOROȘI
Pentru mulți dintre ei a fost o experiență unică, iar emoția cu care au trăit fiecare clipă ne amintește tuturor cât de important este să fim prezenți, empatici și deschiși.”, au transmis reprezentanții Centrului.
„Au vizitat instituția, mi-au povestit câte ceva despre ei și și-au pus amprenta, prin bucuria sinceră din ochii lor, asupra întregii zile. O zi festivă – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.
Felicit din suflet întreg personalul Centrului pentru atenția și grija cu care își îndeplinesc misiunea. Să fiți sănătoși!
Cu respect!”, a transmis la rândul său primarul municipiului Sighișoara, Ioan – Iulian Sîrbu.