prim_sighisoara

Primăria Municipiului Sighișoara aduce la cunoștința cetățenilor că joi, 29 mai 2025, cu prilejul Zilei Eroilor, vor avea loc manifestări comemorative dedicate cinstirii memoriei celor care s-au jertfit pentru libertatea, independența și unitatea poporului român.

 

Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare națională prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920, fiind celebrată în fiecare an de Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Sfintele Paști. Este un moment solemn, de reflecție și recunoștință.

Evenimentul organizat de Municipiul Sighișoara se va desfășura pe esplanada Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime”, începând cu ora 11:45, conform următorului program:

 

  • Ora 11:45 – Intrarea Gărzii de onoare
  • Intonarea Imnului Național
  • Ora 12:00 – Slujbă religioasă de pomenire

          Alocuțiune susținută de primarul Ioan-Iulian Sîrbu

         Moment evocator privind semnificația Zilei Eroilor – Dr. Nicolae Teșculă, Muzeul de Istorie Sighișoara

  • Depuneri de coroane la Monumentul Eroilor

 

Sunt invitate să participe instituții publice, cadre militare, unități de învățământ sighișorene, reprezentanți ai cultelor religioase, organizații civice, precum și toți cetățenii care doresc să aducă un omagiu eroilor neamului românesc.

 

Vă așteptăm alături de noi!