MUNICIPIUL SIGHIȘOARA
ANUNȚĂ
PUBLICAREA PROIECTULUI PROFILULUI CONSILIULUI PENTRU CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL SOCIETĂȚII ECOSERV SIG S.R.L.
Municipiul Sighișoara, în calitate de autoritate publică tutelară a Societății ECOSERV SIG S.R.L., anunță publicarea proiectului Profilului consiliului pentru Consiliul de administrație al societății, elaborat în cadrul procedurii de selecție și nominalizare a administratorilor.
Proiectul este publicat în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din anexa nr. 1 la H.G. nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
Documentul poate fi consultat pe pagina de internet a Municipiului Sighișoara, anexat prezentului anunț, precum și pe pagina de internet a Societății ECOSERV SIG S.R.L.
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în calitate de asociat unic al Societății ECOSERV SIG S.R.L., poate formula propuneri de modificare și completare a proiectului Profilului consiliului până la data de 04.09.2026, ora 16.00.
Propunerile se depun la Registratura Municipiului Sighișoara, Piața Muzeului nr. 7, municipiul Sighișoara, județul Mureș, sau se transmit prin poșta electronică la adresa contact@primaria-sighisoara.ro.
Proiectul Profilului consiliului este anexat prezentului anunț.